Şcoala, văzută într-o imagine de ansamblu, este o avere, a noastră, a tuturor. Rolul ei este de a forma generaţii care dau substanţă şi sens timpului pe care îl trăim, de a valida idealuri şi de a propune viziuni puse în slujba societăţii. Povestea acestei instituţii de învăţământ a început acum 20 de ani, în 1997, atunci când o echipă de oameni curajoşi, tineri, dedicaţi şi-a asumat misiunea sacră de a pune piatra de temelie a unui nou templu al educaţiei nemţene, transformat astăzi în Liceul „Vasile Conta”.
Privind în urmă, putem spune că liceul nostru a reuşit să impună învăţământului local o tradiţie care se regăseşte explicitată în sigla instituţiei. Performanţa, profesionalismul, ambiţia, implicarea au devenit trăsături care astăzi descriu idealul în care şcoala noastră a crezut încă de la început. An de an, această şcoală a crescut în valoare şi a căpătat un renume care o aşază între instituţile de top din judeţ. Poate că 20 de ani par puţin, însă ei au lăsat în urmă amintiri frumoase elevilor şi cadrelor didactice care, pe treptele acestei instituţii, au pornit pe drumul către succes. Drumul acesta a fost şi încă rămâne pavat cu multe provocări, dar noi avem acum atât experienţa necesară, cât şi convingerea reuşitei. De aceea, ne asumăm toate responsabilităţile care derivă de aici.
Acum 20 de ani am deschis porţile unei şcoli generale şi am evoluat treptat către ceea ce reprezintă astăzi Liceul „Vasile Conta”. Această evoluţie a adus cu sine noi standarde de performanţă, a atras creşterea calităţii şi a creativităţii actului educaţional, dar ne-a şi stimulat în a excela în educaţie.
Astăzi, Liceul „Vasile Conta” are o identitate bine conturată la crearea căreia au contribuit, în egală măsură, toate generaţiile de dascăli pe a căror muncă a fost zidită această şcoală. Avem acum maturitatea, dar şi instrumentele necesare pentru a ne trasa, cu luciditate, liniile care ne definesc spiritul şi locul în cadrul învăţămăntului nemţean.
Director, profesor Karina Ingrid Cojocariu