Category Archives: Excursii

Ziua Internațională a Cititului Împreună!

Grup țintă: elevi de gimnaziu, clasa a VIII-a C
Coordonator: prof. Oana Filip
Data: sâmbătă,16 februarie 2019
Traseul excursiei
– Muzeul de Artă Ion Irimescu, Fălticeni
– Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani
Prezentare:
Teatrul a reprezentat, din vremuri străvechi, un mijloc dea păși înspre ceea ce este autentic în firea omenească. Teatrul oferă actorilor posibilitatea de a da, cu sinceritate, viață unor personaje, devenind, astfel, convingători, prin mesaj, pentru spectatori. Proiectul educațional al clasei a VIII-a C, derulat pe parcursul fiecărui an școlar, își propune familiarizarea elevilor cu spectacole de teatru de înaltă ținută artistică. Prin punerea în scenă a unor scrieri fundamentale ale literaturii universale, elevii dobândesc mai multe cunoștințe despre lume, pentru a o înțelege, realizându-se, astfel, și o extindere a experienței de viață.
Obiective:
– optimizarea capacităților de autocunoaștere
– dezvoltarea spiritului critic, autoobservării, a responsabilității, a simțului organizatoric, a spiritului de echipă
– formarea și dezvoltarea abilității interpersonale, îmbunătățirea exprimării emoționale
– formarea și dezvoltarea gândirii critice
– familiarizarea elevilor implicați cu arta spectacolului teatral
– motivarea elevilor de a participa la activități extrașcolare
Într-o senină sâmbătă de iarnă, la finele olimpiadelor școlare derulate la variate discipline (limba engleză, matematică, geografie) noi, elevii clasei a VIII-a C ai Liceului “Vasile Conta” din Tg. Neamț, am fost invitați ai Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni. Încă de la intrare ne-a uluit felul exemplar în care este renovat acest muzeu românesc și adaptat condițiilor moderne de expunere. Ascultând informații captivante din istoria umanității, am aflat că aici se găsește cea mai bogată colecție de autor din țară – peste 360 piese valoroase de sculptură.
Spre seară am fost prezenți pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani unde ne-a surprins comedia de succes “Cerere în căsătorie”, în regia artistică a lui Mihai Donțu. Cu o temă veșnic actuală, scriitorul rus A. P. Cehov ne-a invitat să reflectăm la ceea ce înseamnă onoarea, interesul și iubirea.

Cititul nu dăunează, cititul salvează!

Excursie Voroneț

În perioada 3-5 februarie 2019, elevii claselor a V-a C, a VI-a B și a VII-a C au participat la excursia organizată la Voroneț de către domnul profesor Nuțu Gheorghe- Ghiocel împreună cu cadrele didactice însoțitoare: Astăcioae Vasile, Stafie Elena- Raluca.
În cadrul excursiei, elevii s-au bucurat de frumusețea sporturilor de iarnă în parcul din Gura Humorului, au vizitat “Mănăstirea Humor”, „Schitul Daniil Sihastrul”, au participat la slujbă și au primit informații prețioase de la măicuțe.
O altă vizită a fost cea făcută la „Salina Cacica” unde elevii au admirat hărțile, fotografiile și mineralele din „Muzeul sării”, Capela romano-catolică „Sfânta Varvara”, „Capela ortodoxă”, „Sala de dans”, „Grota piticilor”, „Lacul sărat” și au jucat o partidă de fotbal pe terenul din mină.
De asemenea elevii au avut ocazia să se prezinte în fața colegilor, să vorbească despre pasiunile lor, să dezbată problema „conflictului dintre generații”, să descopere câteva taine ale bucătăriei precum și secretele dansurilor populare în cadrul unei seri dansante organizate special pentru ei.

Excursie Vatra Dornei

În perioada 25-27 ianuarie s-a desfășurat o excursie la Vatra Dornei, excursie la care au participat elevi din clasele a IX-a A, a IX-a B, a IX-a C, a X-a A, a X-A B,a X-a C, a XI-a A, a XI-a B, a XI-a C, a XII-a A, a XII-a B, a XII-a D și care a fost organizată de domnul profesor Nuțu Gheorhe-Ghiocel împreună cu cadrele didactice însoțitoare: Timofte Lorena, Stafie Elena-Raluca, Pavăl Mihaela, Oțel Simona, Dimitriu Mihail. În cadrul excursiei, elevii au vizitat „Târgul de iarnă” din „Parcul central”, au practicat sporturi de iarnă (ski, săniuș, patinaj), au urcat cu telescaunul până la 1300 metri altitudine pe „Dealu Negru” și au desfășurat activități recreative.